Prima victorie pe Areni în Liga a II-a! „Vrem să o ținem tot așa cu rezultate pozitive!”

Prima victorie pe Areni în Liga a II-a a venit într-o atmosferă pe care o vom ține minte! Susținută de peste 3.500 de spectatori, Cetatea 1932 Suceava s-a impus cu 2-0 în fața celor de la CSM Olimpia Satu Mare, în etapa a III-a a campionatului, și a obținut primele puncte pe teren propriu în această ediție.

„Alb-albaștrii” au început în forță partida și au avut nevoie de doar șase minute pentru a deschide scorul. Gabriel Răducan a trimis mingea în poartă și a oferit echipei noastre un avantaj rapid, pe care l-am păstrat până la pauză.

După revenirea de la vestiare, am continuat să căutăm golul care să ne ofere mai multă liniște. În minutul 59, Alexandru Aftanache a reușit să înscrie pentru 2-0 și a stabilit rezultatul final. A fost al doilea succes consecutiv al Cetății în campionat, după victoria obținută în etapa precedentă.

La finalul partidei, am vorbit cu Lóránd Fülöp, care a evidențiat importanța victoriei și atmosfera creată de suporterii noștri:

„Un meci pe care l-am câștigat și ne bucură acest lucru, era foarte important pentru moral și să ne putem pregăti în liniște. Vrem să o ținem tot așa cu rezultate pozitive! A fost o atmosferă frumoasă pe tot parcursul meciului și le mulțumim pe această cale tuturor care ne-au susținut! Hai, Suceava!”

Petre Grigoraș a început partida cu următorul prim unsprezece: Alin Ciobanu – Stejărel Vișinar, Ciprian Perju, Vlăduț Cimbru, Mario Bai, Cătălin Golofca, Gabriel David, Stéphane Ferhaoui, Alexandru Aftanache, Lorand Fülöp, Gabriel Răducan.

Pe parcursul întâlnirii au mai evoluat Mahadi Kayondo, Vlad Ilie, Denis Bujor, Ricardo Farcaș și Andrei Cerlincă.

Cele trei puncte obținute pe Areni ne duc la șase puncte acumulate după primele trei etape ale Ligii a II-a. Mai mult decât atât, victoria de astăzi vine în fața propriilor suporteri, care au creat o atmosferă specială și au fost alături de echipă pe tot parcursul meciului.

Acum ne îndreptăm atenția către următorul joc din campionat. Sâmbătă, 22 august, de la ora 11:00, Cetatea 1932 Suceava va întâlni în deplasare formația CSL Ștefănești.

Hai, Cetatea!

Vezi mai mult