Cetatea 1932 Suceava a obținut o victorie categorică în etapa a XVI-a a Seriei I a Ligii a III-a, impunându-se pe teren propriu cu scorul de 6–2 în fața formației CSM Vaslui.
Oaspeții au deschis scorul prin Alex Militaru în minutul 11, însă sucevenii au revenit spectaculos, marcând de șase ori. Răzvan Gorovei a reușit o „dublă” în minutele 18 și 76, Ilie Marian a punctat în minutele 29 și 33, Alexandru Savin a înscris în minutul 37, iar Cosmin Tucaliuc a completat lista marcatorilor în minutul 51. Pentru CSM Vaslui a mai înscris Robert Rusu în minutul 41.
În urma acestui succes, Cetatea 1932 Suceava ajunge la un bilanț de 10 victorii, 2 egaluri și 4 înfrângeri, având un golaveraj de 41 de goluri marcate și 20 primite.
În runda următoare, „alb-albaștrii” vor evolua din nou pe stadionul Areni, unde vor întâlni formația USV Iași, într-o partidă programată sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 14:00.
Hai, Cetatea Suceava!

